Drumul către libertate – Yeonmi Park

38/2023. Are 286 pagini. Nu e pentru copii. Nici pentru cei slabi de inimă. O poți comanda aici.

Răsfoiam într-o zi oferta de cărți și mi-a sărit în ochi coperta simplă, cu o fată din Coreea de Nord care te privește în ochi și pare a avea o poveste de povestit, dar se teme că îți dă peste cap ce știi despre lumea asta.

Și da, asta face. Am citit-o cu sufletul la gură. Și, deși au fost ceva zile când am lăsat cartea, abia așteptam să revin. La orice pagină ajungi cu cititul, nu-ți dă sentimentul ăla că personajul principal e în siguranță acum, ci dimpotrivă… noi și noi pericole și provocări apar… și vrei să afli ce a mai urmat.

Știi? Faci nu știu câți ani de școală și înveți istorie, geografie și alte materii… și de la o vreme ți se pare că acum da… cunoști ceva despre lumea asta mare. Și apoi citești 10, 20, 30 de pagini din viața unui om… numai ca să afli cu nu știai aproape nimic.

E ca și cum toată viața ai pictat cu niște culori. Aveai și un gri deschis despre care ziceai că e negru, pentru că n-ai văzut niciodată o culoare mai întunecată. Și apoi, vine cineva și zice: încearcă și tubul ăsta. Și-ți dai seama că nicio pictură nu va mai arăta la fel. Paleta ta de culori a căpătat o nouă dimensiune, o nouă profunzime.

Născută în Coreea de Nord, a reușit totuși să supraviețuiască. Își riscă viața fugind în China, doar ca să constate că a căzut în capcana unui nou iad: ea și mama ei sunt traficate. Lupta pentru supraviețuire continuă. Scapă în Mongolia, cu destinația Coreea de Sud. Drumul ei către libertate e ca lumina unei lumânări ce abia pâlpâie, gata să se stingă pe fiecare pagină.

Se citește ușor. Dar realitatea te izbește. Se citește greu. Se termină frumos. Și-ar mai fi 25 de milioane de povești de spus, pe care Coreea de Nord le ține ascunse. Și cine mai știe câte altele… și în alte țări.

Recomand deplin. Merită. (Spoiler alert: în coșul tău de gunoi e mai multă mâncare decât mănâncă unii oameni într-o săptămână.)

⋆⋆⋆⋆⋆