Putin și putinismul – Françoise Thom

A 20-a carte anul ăsta. Am citit-o în regim intensiv: 3 zile. Are 172 de pagini și e foarte bine scrisă.

Într-o lume normală, n-ar fi cartea cu care să-ți pierzi nopțile. Dar lumea noastră a încetat să fie normală, cel puțin de când cu barbarismul unui război început atât de aproape de noi.

Cartea apare în 2018 și e tradusă în română în 2020. Prin faptul că anticipează bine problemele ce urmează, îmi dovedește că e scrisă din perspectiva corectă. (Ca o paranteză: nimic nu-mi dovedește falsitatea unui punct de vedere ca încercările falimentare de a prevedea viitorul. Fugi de prorocii mincinoși.)

E bine documentată, nu e scrisă cu răutate, ba mai degrabă cu compasiune. Acum că am parcurs-o, simt că pot să înțeleg mai bine atât fenomenul Putin, cât și pe rușii din Rusia, și de asemenea pot să-i înțeleg și pe cei afectați de propaganda rusă – fie ei și prieteni apropiați.

Cartea e scrisă concis, bine țintit, fără să te încarce cu detalii nenecesare, dar totuși suficient cât să facă lucrurile clare. Cartea nu e atât de mult o opinie cât o colecție de fapte bine documentate, puse într-un puzzle pe care-l formează în mod natural.

Mulți ruși își fac bagajele și părăsesc Rusia. Citind cartea vei înțelege de ce.

Merită. Recomand deplin. O poți comanda aici.

⋆⋆⋆⋆⋆