Te iert, dar… – Lourdes E. Morales-Gudmundsson

A doua carte citită anul ăsta. 174 de pagini. Abordează un singur subiect: iertarea. Bineînțeles, dezvoltându-l în multe direcții…

E o carte bună. Conține informație de calitate. Are multe povestioare cu care autoarea exemplifică cele spuse. N-am citit alta mai bună pe acest subiect.

A fost ceva, probabil legat de structura cărții, care m-a făcut să o simt ca o predică. Și de la o vreme, am simțit-o ca o predică lungă, ce nu se mai încheie, cu idei care se repetă fără să simți că avansezi într-o direcție dată. Am terminat-o greu, citind superficial pe alocuri. Iar expresia „călătoria spre iertare” mi-a devenit nesuferită. Uitându-mă pe cuprins, observ că mi-au rămas suficiente idei, pentru care a meritat efortul:

Cum vindecă iertarea
Capitolul 1 – Anatomia unei răni
Capitolul 2 – Ce este iertarea?
Capitolul 3 – De ce ar trebui să ierte creștinii?

Ce ne învață Biblia despre iertare
Capitolul 4 – Douăsprezece principii biblice ale iertării

Drumul spre iertare
Capitolul 5 – Drumul de la ranchiună la iertare
Capitolul 6 – Cum să ne ținem promisiunea iertării

Iertarea și rugăciunea
Capitolul 7 – Rugăciunea, cheia iertării
Apendice – Rugăciuni de iertare

Dacă cuprinsul te atrage, merită. Coperta e splendidă. Recomand măcar răsfoită cartea.

⋆⋆⋆⋆