Mindreader – David J. Lieberman

15/2026. 304 pagini. O găsești la Libris.

Am cumpărat-o în primăvară în dublu exemplar, nu știu de ce – așa am simțit – că merită. Am dăruit recent una lui Ionică și mi-a dat de înțeles că începe deja să o citească. Așa că m-am simțit provocat, să nu afle el înaintea mea ce conține, haha.

Și-am citit-o. Repede.

E wow. Înveți multe despre cum funcționează oamenii, deci și despre tine. E densă, nu are cuvinte de umplutură. E genul de carte în care simți că autorul ar fi putut scrie de 10 ori mai mult, dar din respect pentru timpul tău (ca om necunoscut lui, dar care a pus mâna pe carte) a comprimat-o cât de bine a putut.

Nu vei ține minte toate detaliile. Dar te pune pe gânduri, te face conștient de micile amănunte, de felul cum ne comportăm, cum ne exprimăm – cu și fără cuvinte.

Și nu, nu e vrăjitorie. E scrisă cu mult bun simț, despre lucruri care erau deja acolo, doar că nu le vedeai, nu îți luai timp să te gândești la ele. Cuvinte simple gen „perspectivă” vin definite frumos prin ilustrații imposibil de uitat. Și fiecare lecție conține suficiente exemplificări încât să te simți la școală, cu un profesor adevărat lângă tine.

Punând-o citită în raft, simt că pot fi de folos semenilor într-o mai bună măsură, acum fiind-mi mai ușor să-i înțeleg. Sper că e așa. Cel puțin mi-a dat curaj.

Capitolele se termină brusc, uneori amuzant de scurt, alteori ușor enervant, dar întotdeauna lăsându-te fresh, ca după o predică bine gândită.

Recomand.

⋆⋆⋆⋆⋆