Mântuitorul meu este Adam – Vlad Coste

(270 de pagini) Un lucru am mai vrut să fac luna asta, și am reușit la limită: am citit cartea lui Vlad.

E călătoria lui de la credință la necredință, dinspre biserică spre „lume”, de la un paradis viitor la unui trăit aici și acum.

E scrisă deschis, grațios pe alocuri și fin, direct și apăsător pe alocuri, dar ca pentru niște prieteni cu care ar sta de vorbă.

L-am cunoscut în urmă cu vreo 20 de ani. Am refuzat invitația lui de a merge la biserica lui (din carte îmi dau seama că știe acum de ce), a venit o dată la noi la biserică (a prins o predică plictisitoare, mi-a fost rușine să îl mai invit).

Mi s-a părut stupid când m-a chemat să îl ajut să ducă o mare bucată de sticlă la sticlărie în celălalt capăt de stradă. Dar i-a ieșit: în uscătoria de bloc de 13.5 mp în care locuia a găsit loc și pentru un minunat acvariu cu pești. Încă mi se pare de necrezut, dar am văzut.

M-a învățat să bat tobele într-o după-masă la liceul lui, cât să am o poză. Scaunul ăla de plastic a stricat tot cadrul, LOL. Am mai mers la făcut poze pe podul de pontoane (nu cred că mai există podul sau nu știu). Avea mereu ceva hobby stupid gen hacky sack.

Am vrut să aflu ce a mai făcut între timp. Cartea mi-a dat unele răspunsuri. Poate aflu mai mult când vine cu mine la munte. Cândva, sper. Am vrut autograf, am. Pe undeva rătăcit sper că încă păstrez desenul pe care mi l-a făcut într-o seară.