4000 de săptămâni – Oliver Burkeman

9/2026. Are 264 de pagini. Am citit-o destul de repede, deși e consistentă.

O carte despre timp. O carte despre viață. O carte despre trecerea timpului, deci despre trecerea vieții.

E o carte bună, chiar dacă unele afirmații nu mi-au plăcut. În plus, e lungă de tot, de la un moment dat am simțit-o ca pe o povară – mă așteptam ca autorul (conștient de puținele săptămâni pe care le avem de trăit) să aleagă unele scurtături. Dar nu, dimpotrivă, pe îndelete a spus tot ce avea pe suflet.

Mi-a plăcut mai mult tonul din prima parte a cărții (cel puțin așa l-am perceput eu): era mai relaxat, era omul în căutarea unor idei. În ultima parte s-a transformat în bunic pisălog, și mai ales pe ultima sută de metri a mai îndesat niște principii, ca predicatorul care-și amintește ce a vrut de fapt să-ți predice… după ce zice Amin.

Trăgând linie – mai ales că e unică prin conținut și idei – da, asta e cartea de citit când te întrebi cum stă omul cu timpul și cu viața. Concluziile nu-s neapărat cele mai fericite, dar analiza e profundă și simți că îți face bine. Nu pierzi mare lucru dacă n-o citești, dar câștigi câteva idei frumoase dacă treci prin ea.

Nu avem timp, suntem timp. Și avem doar prezentul. Trecutul s-a dus, viitorul s-ar putea să nu vină. Așa că abandonând iluzia că am putea deveni stăpâni peste timp, să folosim ce avem aici și acum.

O poți cumpăra aici de la Libris.

⋆⋆⋆⋆