Gheorghe Pașca – Viața și Jertfa – Pr. Vasile Rus

30/2025. O găsești la editura Născut Liber. Am comandat-o mai întâi prin email, nu am primit răspuns, apoi (după o zi) am luat numărul de telefon de pe site și le-am scris pe WhatsApp, am primit imediat răspuns. Am cerut 10 bucăți, le-am primit prin curier.

Povestea lui Gheorghe Pașca ne-o povestea bunicul meu în copilărie. El însuși venind din Maramureș. În imaginație personajele prindeau formă, iar povestea viață. Dar a rămas ca o simplă poveste mai bine de un sfert de secol.

Până într-o zi când YouTube mi-a recomandat un documentar. Acum știu că e Documentarul. În el am aflat și despre carte. Acum știu că e Cartea. Adică dacă vrei să prinzi povestea, ai de văzut documentarul și de citit cartea. Cartea însăși e ca un documentar, scrisă cu multe dovezi, mărturii și documente.

127 de pagini, legate frumos, cu o copertă simplă – bine realizată (de luat model! Că se pun alții să facă vreo copertă de carte și trântesc textele peste elemente esențiale din poză, aici textele sunt așezate frumos, fix acolo unde poza respiră lăsând spațiu). Nu a fost corectată la sânge, adică mai găsești cuvinte lipite, dar asta e formă doar. Esența contează.

În carte prinde viață o poveste din Maramureșul anilor ’50. Un om, o pușcă și 8 ani de pribegie în singurătatea munților, cu batalioane întregi ale Securității pe urma lui. Pentru că a vrut libertate.

S-a împotrivit regimului și a plătit cu viața. O întâmplare dramatică, dar fascinantă. Recomand.

⋆⋆⋆⋆⋆