Sărbătoarea nașterii lumii – Cornel Pavel Dărvășan

9/2024. Are 175 de pagini și am citit-o lejer, printre alte cărți, am purtat-o cu mine în sabat până am terminat-o de citit azi. Am primit-o în februarie de la un verișor.

Mi-a plăcut. E scrisă pe înțeles, pe tonul omului care vorbește cu niște prieteni. Îmi place ce bine clarifică subiectele abordate fără să facă risipă de cuvinte.

Din Cuprins:

  1. Pentru cine a fost făcut sabatul?
  2. Pâinea vieții
  3. Sabatul ca semn
  4. Adevăratul model (I)
  5. Adevăratul model (II)
  6. Ucenicii și sabatul
  7. Duminica în Noul Testament
  8. Texte grele
  9. Cine a schimbat sabatul?
  10. Lege și har

Poate fi un cadou perfect pentru omul care vrea să înțeleagă care e treaba cu ziua de odihnă, din perspectiva Bibliei. Iar pentru omul care înțelege deja că sâmbăta e ziua de odihnă a lui Dumnezeu, poate fi un izvor binecuvântat de informații istorice binevenite și argumente biblice bine alese care să-l întărească în credință și să-l ajute să poată da o mai bună mărturie în fața lumii despre credința lui.

O recomand. (M-au enervat câteva lucruri care au scăpat la corectură, dar… pentru omul care caută cu sinceritate un adevăr, nu vor fi o problemă, sper.) Nu-i dau 5 steluțe din 5, dar o recomand. Merită citită. Chiar cu pixul în mână. Veți găsi lucruri de reținut.

Recunosc că în ultimii ani autorul mi-a fost ușor antipatic, deși nu l-am întâlnit în viața reală. Deci, da, dacă și eu îi recomand cartea, atunci e semn că n-ar trebui ratată. Mai ales că are textul mare, se citește repede și mai are și ilustrații drăguțe. E chiar interesant stilul: să faci desene întregi fără să ridici pixul de pe hârtie și să iasă atât de curate. Mi-au plăcut și astea.