Marea luptă – Ellen G. White

Am recitit Marea luptă. Cred că acum a fost a 4-a oară. 536 de pagini. Merită.

Dacă scot Biblia din listă, Marea luptă e cartea top 1 care aș zice că merită citită. Am studiat-o la biserică de data asta, pe îndelete, în sabat după-masă. Nu te poți plictisi de ea decât dacă ești dus prin (celel)alte tabere… (Cel de sus să te lumineze!)

E cartea care aruncă lumină asupra trecutului istoric. E cartea care-ți explică vremurile ce vin. Și mai presus de orice e o carte care se întâmplă chiar acum. Dacă vrei să nu treci legat la ochi prin viață, asta e cartea care-ți dezleagă privirea și îți îndrumă pașii. Vei vedea pământul și viața ta din perspectiva marelui război care se dă între bine și rău. Vei înțelege cum a apărut acest război, cum se va încheia și ce ai de făcut să fii între victorioși.

În ea găsești istorie, biografii de oameni adevărați, profeție biblică explicată, doctrină și religie curată… și răspuns la întrebările fundamentale: cine suntem? de unde venim? unde mergem?

Recomand deplin. Citește-o. (Și să nu-mi ceri vreodată vreun sfat, dacă pe acesta l-ai aruncat la coș.)

⋆⋆⋆⋆⋆