Cei frumoși și cei buni – Cristian Fulaș

A 13-a carte citită anul ăsta. Are 180 pagini.

Cei frumoși și cei buni e prima carte cu autograf pe care mi-am luat-o de la Libris.

E literatură contemporană, 5 nuvele fără legătură între ele. A fost ca o primă plimbare într-un oraș necunoscut. Spre deosebire de orele de română în care te plimbai într-un oraș cunoscut, cu un ghid lângă tine care îți spunea pe unde trebuie să mergi, ce trebuie să vezi și cum trebuie să descrii.

Mi-ar fi greu să scriu un comentariu. Poate nu ar ieși ce trebuie. Sau poate ar ieși prea bine și ar influența cititorii care ca și mine, au trecut sau vor să treacă hai-hui prin carte. Mai bine aleg câteva cadre surprinse de mine în acest oraș (încercam să ghicesc ceva din trăirile reale ale autorului sau ceva ce a văzut în viața reală):

Am găsit imaginea unei femei care „Îi face cu ou și cu oțet pe toți cei din jur, îi șterge de pe fața pământului, îi calcă în picioare și îi învârte în două mașini de spălat în același timp, scopul fiind să arate că, în orice caz, ea are dreptate și ei au greșit.” (…) „A ajuns să i se spună, pe la spate, Satana, și uneori crede că e mândră de porecla căpătată în companie.” (pag. 12, 50 de bani)

Imaginea unei organizări în prag să devină haos: „discuție în timpul interminabilelor ședințe al căror unic scop era informarea, nu vreo acțiune sau vreo decizie” (pag. 33, Agenția)

Un format unic de a scrie: 29 de pagini (pag. 87-115, Liniștea) în care nu cred că am găsit punct, ci doar virgule. Un monolog/dialog ce curge continuu, totuși ușor de citit, din perspectiva unui personaj bolnav care și-a pierdut auzul. Se termină cu (spoiler alert!): „mă culc (…) în vise, aud tot.” (pag. 115)

Lumea văzută prin ochii unui infractor: „Învăța că banii nemunciți vin cel mai ușor și oamenii cinstiți nu sunt de încredere.” (pag. 143, Giovanni)

Textul văzut din prisma unui scriitor: „Pentru mine, extraordinarul se petrece atunci când mai descopăr vreo carte bună” (pag. 153, În celălalt loc, cu o spaimă perpetuă).

Singurătatea privită diferit: „Singurătatea, prietene al meu, e o stare de spirit pozitivă, explozivă, exuberantă; e starea celui fericit cu nimicul, cu monotonia, cu întâmplările care se repetă identic în fiecare zi, cu lipsa surprizelor; e starea de confort a celui care le are pe toate, a celui care nu cere, a celui fericit cu puțin.” (pag. 177, În celălalt loc, cu o spaimă perpetuă).

Cartea nu e pentru copii. Conține și chestii. Am citit-o în 3-4 zile.