Poeziile pădurii – Roxana Lupu

54 de pagini, am citit-o azi, fără pauze. Cred că mi s-a stins și focul în sobă, și-am uitat că pe stradă mai trec oameni. Și că – de mari ce sunt – oamenii mai au și treabă.

Cum e coperta așa e toată cartea. Superbă. Plină de viață, de lumină, de culoare, de rimă, de frumos. N-am mai văzut o așa armonie de versuri splendide cu ilustrații pe măsura lor (cartea abundă de ilustrații colorate frumos, realizate de Oana Ispir).

Ce sunt semințele? „Boabe aprinse de soare” ce „ascund sub coajă / Adevărata vrajă”.

Ce e pădurea? „Mulțimea de arbori / Crescuți la un loc / E pace suavă, / Și zâmbet, și joc…”

Dimineața: „Copacii-abia treziți spre răsărit / Au luat în brațe soarele-adormit”.

Dar omul? „Omul bun e și el pom / Modelat ca mărturie. / Zilnic însă gândul lui / Sap-adânc în veșnicie.”

Frunzele: „Mângâie pletele vântului, / Țin de frig și de cald pământului”. Când plouă „Frunzele se-adună și se fac umbrele / Ca să se ascundă gâzele sub ele.”

„Țopăind din vers în vers și din strofă în strofă” cum bine anticipează Florin Bică în cuvântul introductiv m-am lăsat bucurat de această lucrare făcută cu suflet, ca un dar de sfârșit de an. Un dar ce aștepta să fie deschis, pe un raft cu multe cărți noi.

Recomand călduros. Merită, merită.

⋆⋆⋆⋆⋆