Am răsfoit: Istoria lumii în date, 1969

Îmi place coperta. Îmi place cum e legată. E genul de carte care îți câștigă respectul când o ții în mână. Nu, nu o vei citi. E o enciclopedie – cauți ce te interesează. Și pentru că avem internet, probabil că o să uiți de ea.

Are 53 de ani. Am răsfoit-o pagină cu pagină. La final avea pagini care încă nu fuseseră dezlipite.

Am cumpărat-o de la printrecărți.ro. Și am cumpărat-o cu un scop precis. Conține o informație, care pentru biserica mea era de mare valoare în timpul comunismului.

După ce explici omului că tu ții sâmbăta pentru că e ziua a șaptea a săptămânii – lucru simplu de înțeles și argumentat (Isus a înviat în prima zi a săptămânii = duminica), omul își pune automat întrebarea: dar noi de ce ținem duminica?

Atunci iei cartea din bibliotecă, ștergi praful de pe ea, deschizi la pagina 47 și îl duci pe om în timp pe vremea lui Constantin cel Mare omul care a avut un rol cheie în a amesteca păgânismul cu creștinismul.

321. Introducerea duminicii (dies solis) ca zi de odihnă în imperiu.

Și omul înțelege că el nu ține sabatul când ține prima zi a săptămânii, ci ține ziua soarelui (dies solis), cu binecuvântarea lui Constantin cel Mare.

Dies solis. Ziua soarelui. Sunday. Sun day. Ziua soarelui.

Domnul Hristos va rămâne Domnul Sabatului. Iar sabatul nu va fi niciodată ziua soarelui. Ci va rămâne ziua a șaptea a săptămânii, cea în care El S-a odihnit în mormânt, în timp ce ucenicii s-au odihnit și ei, după Lege. (Luca 23:56) După acea Lege care nu se schimbă, pentru că… ce e perfect nu necesită îmbunătățiri.