Dumnezeu m-a găsit in Los Angeles – Jose Vicente Rojas

Am răsfoit cartea asta. Am găsit-o tot printre cărți.

(În ultima vreme m-am regăsit prea puțin în cărțile biografice. Mă simt ca și când își povestește cineva întâmplări din viață foarte lungi și nu te lasă și pe tine să vorbești. N-am răbdare.)

Tatăl lui era „unul dintre cei mai înrăiți alcoolici” pe care i-a întâlnit vreodată. La beție devenea violent și în general „petrecea mai mult timp urlând decât vorbind liniștit.” „Era modul lui de a spune lumii că el însuși trăia o dramă”.

Copiii creșteau speriați de continua criză din această familie, având cu toții un lucru comun: „credeam că din vina noastră tata și mama au probleme. Dacă am fi cuminți, ne gândeam noi, atunci poate că ei s-ar înțelege mai bine.”

Istoria a fost dură și cu înaintașii lui. Înfruntând moartea și brutalitatea (haosul războiului), „bunica a devenit foarte dură cu toți cei din jur, mai ales cu cei pe care îi iubea. Bunicul a învățat să evite problemele, permițându-i, pur și simplu, să pună în aplicare parametrii ei rigizi în căminul copilăriei tatălui meu.”

La doar 13 ani, mama i-a rămas orfană de ambii părinți.

Apoi răsfoind, am ajuns la moartea lui dr. Martin Luther King Jr. la pagina 22, la pagina 34 un grup de extremiști vrea să-i învețe pe tinerii convertiți ceea ce ei numeau „adevărata viață creștină”. Autorul (analizând comportamentul lor) concluzionează trist: „Unii chiar manifestă ură și mânie în Numele lui Isus”. Aveau tot felul de idei. Unii ziceau că a utiliza săpunul este păcat.

La pagina 143 „un cuțit parcă mi-a străpuns inima; dispăruse chitara. Acea chitară pe care mi-o cumpăraseră cu atâta trudă părinții mei, cu 15 ani în urmă” și pe care o plimbase pe toate continentele în timp ce predica Cuvântul.

La pagina 174 – întâlnirea cu domnul Bill Clinton – „Președintele ne-a răspuns cu o îmbrățișare și m-a încurajat să merg mai departe.” E vorba despre un program de alfabetizare a copiilor dezavantajați social, în paginile astea.

La pagina 178 e una dintre lecțiile importante: „Ca biserică, am căutat să adoptăm o orientare spre exterior.”

Iar la pagina 182 încep concluziile puternice:

„Dar eu cred că trebuie să învățăm mai mult pe măsură ce îmbătrânim, deoarece lumea se schimbă mai repede ca înainte. Putem să ne maturizăm cu fiecare pas făcut în viață, dar a înceta să creștem înseamnă a înceta să existăm.”

Pagina 184 (ultima):

Acum este absolut indispensabil să-I permitem să realizeze lucruri minunate în viața noastră simplă.

Trebuie să ne rugăm împreună mai mult ca niciodată. Trebuie să comunicăm cu Dumnezeu prin Cuvântul Său. Trebuie să ne iertăm greșelile unii altora. Trebuie să cerem împreună revărsarea Duhului Sfânt. Așadar, cea mai puternică misiune de pe pământ reprezintă rezultatul mișcării conduse de Duhul Sfânt prin viața unor oameni umili, curajoși și serviabili.

Cartea este deci o prezentare a unei vieți de om (în continuare necunoscut mie), care pornește de jos – dintr-o situație complicată și tristă – și ajunge sus (nu onorat de lume, ci slujind multor oameni).

Poate fi o inspirație.