Ce am găsit – Mark A. Frees

7/2025. E broșură mică (31 de pagini). Am citit-o aseară. E în bibliotecă aici.

Cumpăr uneori multe cărți despre care nu știu nimic, urmând să aflu cândva. Asta e una dintre ele. Titlul promitea că ar spune o poveste și m-a făcut curios.

Într-adevăr, autorul povestește experiența lui de viață, simțindu-se cumva dator cu o explicație despre schimbarea pe care a făcut-o în cele spirituale.

(Ți-o povestesc eu și nu mai trebuie să o citești.)

După ce a fost timp de 6 ani pastor într-o importantă denominațiune religioasă (nu spune care), a simțit îndemnul să demisioneze și să caute o adunare de credincioși mai simpli, care să trăiască cât mai potrivit cu textul biblic.

I-a găsit pe „frații din Plymouth” și li s-a alăturat. Deja avea multe credințe în comun cu ei. Acolo și-a găsit el liniștea sufletului și o înțelegere a Scripturii care i se potrivea.

Așadar, broșura spune ce a găsit. (Nu știam nimic despre acei frați, așa că mi-am extins cultura generală.)

Acum, din punctul meu de vedere n-a nimerit unde trebuia, ci doar s-a rătăcit pe o altă cărare – ceva mai îngustă.

Zice că ăștia n-au pastori (el însuși era acum convins că ocupase un „post nebiblic” atunci când a fost pastor).

În schimb, partea bună e că toți sunt implicați. Adică nu există rol de spectator cum există mai ales în comunitățile mari. Aici m-a amuzat o definiție pe care o dă fotbalului: „Douăzeci și doi de oameni pe teren, au nevoie disperată de odihnă, înconjurați de 50000 de oameni care au nevoie disperată de exercițiu.”

La ăștia, femeia tace în adunări. Adică de tot. Cântă și ea, dar în rest tace. Și poartă batic (învelitoare pe cap). Și partea asta mi s-a părut cu totul străină de o înțelegere cum-se-cade a Scripturii.

Deduc că au și alte învățături ciudate, cum ar fi faptul că Isus n-ar fi putut păcătui (?).

Sfânta cină se ia la ei în fiecare săptămână și o dă oricine dintre cei (frații) prezenți. „Nimic nu este rânduit sau plănuit mai dinainte” – mi se pare evident o exagerare – cineva trebuie să ducă cele necesare și nu-mi imaginez că duc toți pâini ci au totuși o ordine. În fine.

Autorul e încântat că a scăpat de o biserică unde muzica era foarte zgomotoasă și unde predicile puteau fi discursuri superficiale, presărate cu anecdote și glume, cu totul nepotrivite. Și a ajuns într-o comunitate în care nu era nimic la program care să încânte „carnea”. Cu aceste aspecte și cu altele, am fost, desigur de acord.

Nu e o carte pe care o recomand. Dar era prea subțire să o las necitită. Am aflat din ea despre încă un grup de oameni pentru care ar trebui să ne rugăm să fie luminați – căci aparent și ei își doresc cu sinceritate să urmeze Scriptura cât mai fidel.

⋆⋆