Timpul și lucrarea (SDARM)
3/2025. O broșură mică, de 24 de pagini. Am citit-o ieri. În Bibliotecă e aici.
Am citit-o cu atenție pentru că lipsesc elemente principale și a trebuit cumva să le deduc.
Nu știm cine e autorul. Am dedus că un frate reformist.
Nu știm dacă e tradusă. Nu știm cine e traducătorul. Nu pare să se adreseze doar oamenilor din România, deci posibil tradusă.
Nu știm în ce an a fost publicată. După niște calcule de detectiv bazate pe niște referințe din broșură am dedus că 1928.
Nu știm cui se adresează. După conținut aș zice că membrilor bisericii (strict lor), după coperta din spate unde zice de frunzele toamna și după formatul mic… mă aștept să fie distribuită și ca literatură gratuită la drumuri și la garduri. (Ceea ce ar fi o greșeală, cred.)
Dacă e, într-adevăr scrisă în 1928, atunci autorul face o predicție (scoasă de nicăieri) care nu s-a împlinit. Revărsarea Duhului Sfânt (Ploaia târzie) nu a venit între cele două războaie mondiale, în scurtul timp de pace.
Dacă, însă, autorul e contemporan, atunci el prezice un Al Treilea Război Mondial care (zice el) va fi și ultimul. Mărturisesc că la această pagină am intrat în impas și am cerut și punctul de vedere al celorlalți membri ai familiei mele. N-au găsit o (altă) explicație. Și nu știm dacă autorul e mort sau viu. Dacă e mort, nu vom ști niciodată.
Și al doilea lucru interesant (și nou) pe care l-am găsit e referința la nevoia de un spirit liberal în biserică, care va face să sporească lucrarea misionară.
Publicația e în mare parte o compilație din scrierile EGW, cu puține comentarii din partea autorului. Are meritul că subliniază nevoia de implicare a membrilor bisericii în lucrarea misionară.
Acesta e și subiectul principal: să înțelegem vremurile și să ne pregătim pentru ele, să găsim un loc în care să ne folosim talanții pentru binele semenilor noștri – cu cât dificultățile prin care va trece planeta vor fi mai mari. Din acest punct de vedere, și nu numai, e o lectură bună și de recomandat credincioșilor.
A venit și cu ceva nou, a pus și ceva mister, mi-a plăcut. Mi-a lăsat totuși impresia de publicație tipărită fără a fi revizuit/corectat conținutul. Niște mici note explicative ar putea clarifica multe legate de text și context și cum ar trebui luate în 2025. Dar e tipărită în 2025? Nu. Dar când? Nu știm. Nu scrie. Sunt confuz.
⋆⋆⋆