De ce mă lupt să am credință – Nathan Brown

A 17-a carte citită anul ăsta. 146 de pagini.

Cuvânt înainte scris de Ryan Bell, pastorul adventist care s-a jucat de-a lipsa de credință… până i-a ieșit. În 31.12.2013 își propune experimentul Un An Fără Dumnezeu (A Year Without God): În următoarele 12 luni voi trăi ca și cum nu ar exista Dumnezeu. Nu mă voi ruga, nu voi citi Biblia, nu voi vorbi despre Dumnezeu ș.a.m.d. (A devenit ateu, evident.)

Ryan Bell scrie cuvinte frumoase în introducerea cărții, dar își asumă și „lovitura de pumnal trădător” pe care trebuie să o fi simțit autorul cărții – cel mai bun prieten al lui.

Cartea este despre credință, scrisă serios, cu onestitate, plăcut de parcurs. Pare a fi scrisă tocmai pentru omul care are probleme serioase cu credința, de aceea pe alocuri m-a obosit limbajul cărții, deși nu am găsit ce anume l-ar fi putut îmbunătăți.

Tot obositoare mi-au fost și ultimele pagini, poate din vina mea de om nerăbdător, sau pur și simplu n-am înțeles istorioara cu împlinirea a 40 de ani întinsă pe câteva pagini. Cartea nu e despre Ryan Bell, nici despre celălalt prieten al lui care s-a sinucis, dar e greu să nu te gândești la ei când cu asta începe cartea.

E o carte unică în felul ei. A meritat.

Cartea mi-a spus ceva și fără cuvinte: nu-ți lega sentimentele de pastori adventiști din cine știe ce mega-biserici, gen Hollywood. Dincolo de vorbirea atractivă – plăcută tinerilor care apreciază așa ceva, poate fi o plantă a credinței încercând să trăiască de pe o zi pe alta în atmosfera nocivă a lumii aduse prea aproape de biserică. Și te poți trezi că pastorul îți zice cu același entuziasm: eu nu mai cred, faceți voi ce vreți.

Asta a pățit Nathan, când a pierdut un prieten pastor, ca să câștige un prieten ateu fost pastor. Cartea Why I Try to Believe, deși pretinde a fi altceva, pentru mine rămâne dialogul interior al pastorului credincios șocat de situația dată și plecând în căutarea oițelor pierdute… Ce altceva să faci când păstorul coleg devine lup?