Haiku în pandemie – Ionel Olaru
Ca o înghețată într-o zi toridă, ca o plăcintă cu cartofi când te întorci obosit de la câmp, ca o haină groasă când e ger. E o cărticică multifuncțională, deci. Te binedispune, te încălzește, te răcorește, cu versurile alea condensate, pe același tipar de silabe, cu scene din natură atât de proaspete și variate, ca o cameră cu multe picturi.
A 15-a carte citită anul ăsta. Are 120 de pagini cam A6 cred (intră într-un buzunar). E scrisă de mână. Ador asta – că aveam și eu gând că ar fi fain să fac așa ceva cândva (o cărticică despre orice, dar să fie scrisă de mână, cu desene tot de mine).
Am citit-o în puțin timp… și mă simt ca un copil care a înfulecat singur o ciocolată întreagă. Dar a fost bună… Recomand.
Poți comanda aici: Haiku în pandemie