Cosmogonia biblică și misterul originilor – Florin Lăiu
A șaptea carte citită anul ăsta. 112 de pagini scrise simplu, cu dăruire, nu cu aroganța omului de știință, ci cu dedicarea omului care cercetează cu sârguință Scriptura și caută să înțeleagă mai bine universul, prin prisma ei. Fără să închidă cartea naturii, care are și ea multe pagini ce trebuie înțelese.
Din punctul meu de vedere, autorul riscă deopotrivă: să primească priviri încruntate în biserică și disprețul celor din afara ei – care văd în Biblie o carte de povești. Le riscă pe amândouă pentru că, în dorința de a fi cinstit cu datele la care are acces, caută să le îmbine într-o armonie ca a unui puzzle cu multe piese. Ori tocmai acest demers e dureros și pentru unii și pentru alții, că presupune a așeza piesele uneori diferit de cum s-au așezat din moși-strămoși.
(Spun asta pentru că deja am găsit că a fost urecheat în cartea Dumnezeu, Scriptura și Biserica – Zoltán Szallós-Farkas pentru că a spus că Geneza e scrisă într-un limbaj „preștiințific”, colegul dumnealui înțelegând prin asta că riscăm să scădem din autoritatea Textului. Desigur, o teamă justificată dacă te oprești la un cuvânt, la o expresie sau la câteva fraze.)
Dar nu asta e intenția autorului, ci dimpotrivă: să arate că Scriptura spune adevărul (pe înțelesul tuturor oamenilor care au trăit cândva) și că e demnă de încredere. Dumnezeu este Creatorul, Biblia învață adevărul, ea ne spune cum am apărut. Suntem creați prin Cuvânt, nu printr-o „lege” a hazardului și evoluției. Zilele creației sunt zile reale/istorice, acolo își au originea săptămâna și Sabatul. Biblia explică apariția răului și a morții. Moartea e un rău, un intrus – nu condiția esențială a evoluției. Potopul a schimbat fața pământului, schimbările uriașe fiind vizibile și azi. Un om care observă cu atenție lumea/natura, poate găsi armonie între realitatea înconjurătoare și raportul Sfintei Scripturi.
Din limbajul cărții se simt, zic eu, 3 lucruri:
- 1. că autorul a studiat mult (și când studiezi mai mult, cunoști mai mult și ai ceva de spus),
- 2. că autorul a fost pus nu de puține ori în situația de a da mărturie despre cum înțelege Creația (spre deosebire de credinciosul simplu, care nu are de dat explicații și nici nu e privit cumva dacă nu le are),
- 3. că autorul vrea să fie deschis spre cunoaștere, că mai întâi ascultă și gândește și abia apoi respinge o idee (că nu se consideră a fi vocea care impune lipirea pieselor în puzzle, ci primește cu bun simț sugestii). De asemenea, e evident că textul cărții se dorește a fi o poartă, o deschidere a curiozității – cartea se termină cu o listă lungă de surse pe care poți să le cercetezi. Nu e nicidecum un capăt de drum: am închis cartea și acum le știu pe toate. Nu.
Important de notat, și poate că e lucrul care mi-a plăcut cel mai mult: autorul nu caută pacea cu orice preț. Adică nu vrea să amestece știința și credința într-un amestec nepotrivit. Respinge demersurile de felul acesta, cum ar fi „evoluteismul” – care e antibiblic. Știința se rătăcește atunci când neagă Scriptura.
Cartea se termină cu o declarație importantă (și binevenită): „ca adventiști de ziua a șaptea, respingem categoric orice negocieri teologice care ar periclita credibilitatea mesajului inspirat al Scripturii și reafirmăm credința noastră în Cuvântul lui Dumnezeu, care s-a dovedit și se va dovedi mai puternic decât cuvântul oamenilor.”
Din Cuprins:
Sursele cunoașterii originilor
O citire atentă a Bibliei și a naturii
Biblia, despre origini
Științele naturale, între conflict și apologetică
Datarea originilor
Rezumat și concluzii
Bibliografie recomandată
Pentru mine cartea a fost un ajutor. Ți-ar putea fi de folos și ție. Dacă le știi deja pe toate, n-o citi.
⋆⋆⋆⋆