Porojan – Vasile Alecsandri

Am niște cărți noi (vechi, de fapt) de la printrecarti.ro.

Am început cu Porojan, de Vasile Alecsandri. Mi-a căzut în mâini și când eram prin clasele V-VIII… și rețin că n-am priceput mare lucru atunci.

Cărticica (85 pagini) are 3 secțiuni (care n-au legătură între ele): Porojan, Borsec, Balta-Albă. Partea cu Borsec nu m-a încântat deloc, Balta-Albă are un pic de acțiune, dar nici asta nu e cine știe ce.

Prima parte e interesantă, însă.

Autorul povestește despre Porojan, un bun prieten de-al lui din copilărie. S-a întâmplat că viața nu le-a dat aceleași șanse.

„Valurile lumii și treptele sociale ne-au despărțit unul de altul; eu înâlțându-mă pe scară mai până în vârful ei, și el rămânând jos fără a putea pune piciorul nici măcar pe întâia treaptă; însă acum 50 de ani eram amândoi egali dinaintea soarelui”

(pagina 6)

Alecsandri a plecat la școală, Porojan a rămas.

„lipsit de Porojan, îmi părea că eram o ființă fără umbră”

(pagina 11)

Autorul devine un învățat și un boier, iar prietenul lui devine pitar și slugă.

Viețile lor s-au mai intersectat, iar autorul surprinde de fiecare dată emoțiile și trăirile personajelor, încercând și reușind să zugrăvească o istorie a acelor timpuri.

Textul are ceva special. Nu-mi dau seama ce. Dar e oarecum provocator, îți dă de gândit, te neliniștește, te face să vrei o lume mai bună. O lume mai simplă, o lume fără ranguri, o lume în care prieteniile rezistă.

Închizi cartea vrând să fi fost o concluzie, o explicație, o promisiune, o licărire. Dar nu… Poate că concluzia ești tu, explicația e la tine, promisiunea o poți face tu și, dacă există o licărire, e în acel ceva pe care îl vei dărui chiar tu pentru o lume mai bună.